"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 5 februarie 2016

Știință vs. religie - credințele noastre și viitorul lor

Încă din vremuri străvechi, oamenii au încercat să-și explice fenomenele din natură, experiențele pe care le trăiau și rostul lucrurilor. Se spune că din această nevoie de înțelegere au apărut credințele în supranatural și în zeități de toate tipurile. Pe măsură ce omenirea a evoluat, explicațiile căutate de oameni s-au descoperit una câte una. Totuși, rămâneau destul de multe lucruri neexplicate, astfel încât, credințele au avut timp să se transforme în sisteme religioase.

Până la un punct, religiile au avut o funcție benefică în sensul că au ținut în frâu agresivitatea unei omeniri cu un grad de conștiență scăzut. Însă, așa cum spune Sam Harris: "Faptul că religia a jucat un rol necesar pentru noi în trecut nu exclude posibilitatea ca acum să fie cel mai mare impediment pentru a construi o civilizație globală."

Într-adevăr, fanatismul a generat și continuă să genereze cele mai mari și mai agresive conflicte de pe glob. La nivel micro, putem observa că atunci când vine vorba de religie nu doar în discuțiile din realitate ci și în acelea online apar cele mai acide judecăți și conflicte dintre oameni.

Pentru mine e evident că nu vom ajunge niciodată să gândim la fel sau să avem aceleași păreri. În aproape nici o privință. Cu atât mai puțin probabil în privința credinței în divinitate și în semnificația pe care o dăm cuvântului Dumnezeu. De aceea ocolesc acest cuvânt în majoritatea discuțiilor.

Am ascultat de-a lungul timpului foarte multe povești de viață. Una mai tulburătoare ca cealaltă. Ce a fost uimitor în primii ani în care am ascultat aceste povești, a fost faptul că la finalul fiecăreia, punându-mă în locul celui ce a trăit acele experiențe, mereu ajungeam la concluzia că credințele lui sunt absolut îndreptățite, oricare ar fi acestea. Așa am ajuns să înțeleg și să accept faptul că oamenii gândesc în feluri atât de diferite și, chiar dacă modul lor de a gândi nu are nici o logică în mintea mea, știu sigur că are o logică conformă cu experiențele lor de viață și cu impactul psiho-emoțional al acelor experiențe.


Dacă credințele noastre ar rămâne la nivel personal, dacă nu le-am impune nimănui, dacă am deveni conștienți că diferențele pot coexista, atunci am trăi într-o societate armonioasă. Dar după cum știți, conflictele ce au la bază credințele religioase și fanatismul conduc la din ce în ce mai multă separare și se transformă deseori în conflicte armate.

Într-o plimbare virtuală acum ceva timp am găsit o dezbatere care m-a impresionat nu doar prin bagajul informațional, prin argumentele aduse, ci și prin modelul echilibrat al dialogului (în sensul profund al cuvântului) pe o temă atât de sensibilă: știință vs. religie. Este vorba despre o dezbatere la care participă patru oameni remarcabili:

- Dr. Deepak Chopra - medic internist, endocrinolog, specialist în Ayurveda, speaker și autor a 80 de cărți (22 bestseller New York Times) traduse în 43 de limbi vândute în peste 20 de milioane de exemplare. Conduce programe educaționale în Chopra Center (S.U.A.);
- Dr. Jean Houston - savant, filosof și cercetător al capacităților umane, este considerată una dintre principalii fondatori ai Mișcării pentru Potențialul Uman, este consilier UNICEF și este cunoscută pentru perspectivele ei interdisciplinare și notele de umor cu care le expune;
- Dr. Michael Shermer - scriitor american și specialist în istoria științei și fondator al The Skeptics Society, este cunoscut pentru critica adusă psudoștiinței și credinței în fenomene supranaturale; de aemenea este autor a mai multe cărți recunoscute pe plan internațional;
- Dr. Sam Harris - este filozof, neurolog, co-fondatorul si directorul executiv al Project Reason - organizație non-profit care promovează știința și gândirea critică; de asemenea este gazda emisiunii "Trezirea cu Sam Harris" și autor a mai multe cărți remarcabile, trei dintre ele fiind traduse și în limba română.

Consider că această dezbatere poate lumina drumul către o perspectivă echilibrată în ceea ce privește consecințele credințelor noastre și amprentele acestora asupra civilizației din care facem parte. Vizionare plăcută



Recomand astăzi lecturi pentru cei care vor să exploreze mai adânc subiectul din dezbatere (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "O nouă abordare a celei mai vechi dezbateri din istorie" -Gerald Benedict- comandă online aici-link;
- "Cum poate determina știința valorile umane" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Sfârșitul credinței: religie, teroare și viitorul rațiunii" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Supercreierul" -Deepak Chopra, Rudolph E. Tanzi- comandă online aici-link.


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un strop de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta  te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


2 comentarii:

Anonim spunea...

Buna Adina!
Multumesc pentru materialul propus, este in acelasi timp interesant, de actualitate, lamuritiv si provocator. Cam dificil de parcurs si de inteles subtilitatile comunicate de invitati (datorita debitului verbal cu mult peste medie al participantilor), limbajului colorat-metaforic, ruperilor de ritm si suprapunerilor de idei prin vorbire incrucisata, specifice unui dialog viu, real, polemic si pe alocuri dificil de moderat.
Daca tabara scepticilor mi s-a parut o.k. nu acelasi lucru as putea spune despre “banca spiritualitatii” unde in locul distinsului Deepak Chopra parca as fi mers pe mana altor personalitati, mai calme, mai dificil de ironizat, mai grijulii visavis de igiena unui dialog de o asemenea tinuta si carora sa nu li se poata pune intrebari de genul profitabilitatii lucrative a activitatilor dedicate evolutiei spirituale, care sa starneasca aplauze discrete (insa dovedind informatii in domeniu) prin audienta. Spre final am inteles si de ce, domnia sa fiind cel ce a provocat si gandit evenimentul produs si difuzat de “abc NEWS. com”. Practic nu putea lipsi din formatul pe care l-a gandit si pentru sine.
Multumesc de asemenea pentru efortul remarcabil al resincronizarii si editarii materialului, fara de care accesul la informatii ar fi fost drastic amendat.(E.A.)

Unknown spunea...

Multumesc mult !